Un copil mare sau un colecționar informat?

Sunt ca majoritatea dintre voi, îmi place să stau în culoarul de jucării al magazinelor. Mă simt în largul meu acolo, în elementul meu. Descopăr toate aceste noutăți acolo care încă mă fac să-mi doresc și mă mir de ingeniozitatea producătorilor din acest domeniu în continuă evoluție.

Dar am observat și o reacție ciudată din partea mea: pentru majoritatea mărcilor, arăt ca un copil, cu dorința de a se juca, de a mă descurca, de a aduce aceste jucării la viață. Când ajung în fața departamentului LEGO, privirea mea se schimbă. Mă uit la fiecare cutie cu un sentiment diferit, de parcă aș avea o altă considerație pentru ei, de parcă aș deveni brusc mai atent, mai îngrijorat, mai puțin jucăuș ...

Această schimbare de atitudine mă surprinde întotdeauna. Îmi place să mă joc cu LEGO-urile mele, să văd fiul meu asamblând un set, să inventez o navă, să scutur o cutie pentru a măsura densitatea conținutului său ... Dar sunt, de asemenea, întotdeauna mai atent cu LEGO-urile mele decât cu alte jucării care populează camere ale copiilor mei.

Pun mai multă valoare pe cele câteva cărămizi de plastic sau minifiguri din colecția mea decât pe figurina Spider-Man a celui mai tânăr sau pe îndrăgitele vârfuri ale celor mai în vârstă. Chiar și uneori le este greu să înțeleagă respectul pe care îl acord LEGO-urilor din colecția mea, pentru că la urma urmei, pentru ei, sunt doar jucării ca oricare alta. Le este greu să înțeleagă de ce îmi pasă de broșurile de instrucțiuni sau de ce am grijă să nu deteriorez o cutie, mai ales când arunc fără complexe ambalajele altor jucării, uneori mult mai scumpe, după o desfacere febrilă în dimineața de Crăciun. ..

Acest comportament ciudat nu mă deranjează. Uneori șochează, toate lucrurile luate în considerare, anturajul meu, dar găsesc întotdeauna o explicație validă pentru a justifica relația mea cu LEGO-urile. 

Spre deosebire de multe AFOL-uri de astăzi, am foarte puține amintiri din copilărie care implică LEGO-uri. Chiar și atunci, această jucărie era deja foarte scumpă, iar cumpărarea LEGO-urilor era un lux pe care nu și-l permiteau toți părinții. 

Nu am devenit AFOL din nostalgie, nu am prea multe de spus despre copilăria mea cu LEGO-uri și nu am simțit că am experimentat o Evul Mediu, această cădere în timpul căreia fanii LEGO își înșeală jucăria preferată.

Toate acestea explică probabil relația mea actuală cu LEGO-urile: un fel de dualitate între dorința de a juca și pasiunea pentru colecționare. Doriți să cunoașteți această senzație plăcută de durere a degetelor care suferă din cauza manipulării prea multor cărămizi, dar și să căutați seturile mai vechi pentru a completa o colecție care ocupă deja prea mult spațiu. 

Nu-mi amintesc să fi jucat LEGO-uri în copilărie, dar mi-aș aminti că am recuperat timpul pierdut ca adult.

Și tu ? care este relația ta cu lego? Jucători, colecționari, designeri, nostalgici, care este valoarea acestor bucăți de plastic în ochii voștri?